Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Înainte de a face o analiză a cuvântului în sine trebuie spus că Ortodoxia nu este înţelegerea exclusiv raţională a unor sume de adevăruri, ci înseamnă asumarea şi trăirea vieţii în Iisus Hristos. Tratarea acestui subiect este unul vast şi ţine de o abordare academică. Văzut...
Lasand deoparte condamnarea sa oficiala la cel de-al cincilea sinod ecumenic de la Constantinopol (553), Evagrie si-a atras asupra sa multe ostilitati inca din timpul vietii. Lucrurile s-au stricat la sfarsitul secolului al IV-lea, o data cu schimbarea radicala
Predica la Sfantul Grigorie Teologul Frati crestini, dupa cum stiti prea bine, auzind si de la strana si de la altar, incepand din seara aceasta si maine ii praznuim pe Sfantul Grigorie Teologul, sau Cuvantatorul de Dumnezeu, unul dintre cei Trei Mari Ierarhi pe care-i praznuim la 30 ianuarie. As
Duminica femeii cananeence. Iubitilor, acesta este cuvantul si momentul de adanca revelare, descoperire a uneia dintre cele mai adanci chemari de la noi, anume a credintei. Taina a tainelor, inceput al virtutilor. Mai intai, cand auzim cuvantul: “Iesind de acolo” . De unde anume iesise Iisus...
Pentru a intari si a salva Ortodoxia romana de noul pericol al catolicizarii, aparut prin trecerea Transilvaniei sub stapanirea Habsburgilor, domnitorul Constantin Brancoveanu a intemeiat la Sambata de Sus o manastire ortodoxa pentru a da marturie
Planificarea familiala si contraceptia nu sunt fenomene moderne. Dovezile istorice ne arata ca aproape cu 3000 de ani i.d.Hr., exista practica contraceptiei. Or, era posibila practica aceasta tocmai datorita unei prealabile idei
Bretcu Centru de comuna, localitatea Bretcu este situata pe partea ardeleana a pasului Oituz (la intrarea vestica a Muntilor Bretcului), pe drumul national Brasov-Targu Secuiesc-Bacau si pe paraul Bretcu, la o altitudine de 595 m, la 16 km de Targu Secuiesc. Vestigii arheologice. Pe teritoriul
Semn puternic, dătător de speranță, de lumină și de sens, sărbătoarea Nașterii Domnului, taina cea din veac ascunsă (Efeseni 3, 9), reprezintă manifestarea cea mai puternică a iubirii lui Dumnezeu față de noi, a Celui ce a ales să Se Întrupeze pentru mântuirea noastră, d...
Descoperirea Mystagogiei sfântului Maxim Mărturisitorul în cultura europeană modernă coincide cu epoca de criză care a condus în prima jumătate a veacului XVI la scindarea creștinismului occidental în două confesiuni rivale.
Iată o întrebare care stă pe buzele tuturor, legată de concurența dintre versiunea creștină a lui Moș Crăciun și cea comercială, tot mai răspândită astăzi, în care se uită de cele mai multe ori originea religioasă a sărbătorii, dedicată Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Duminică, 18 iunie a.c., cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, s-a desfășurat ediția a VI-a a Festivalului de Muzică Sacră, eveniment organizat anual de către Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei.
Zorica Laţcu este o persoană care cu versul ei, cu sensibilitatea ei artistică, cu trăirea ei autentic creştină, cu personalitatea ei a luminat jumătatea veacului trecut. între 1936-1940, Zorica Laţcu a studiat limbile clasice şi limba francez
Pentru teologia occidentala, omul duhovnicesc este un om natural caruia i se supraadauga harul. Natura umana cuprinde viata intelectuala si viata animala, iar viata spirituala -supranatural- se supraadauga si intr-o oarecare
Lumina Învierii nu este altceva decât Însuși Hristos Cel Înviat. Într-o expresie mai teologală, Lumina Pascală este chip al Învierii Domnului. Chiar Hristos se auto-definește ca fiind lumina vieții
De la bun început, doresc să recunosc şi dezvălui adevărul că am apreciat întotdeauna, activitatea, bogată, frumoasă, densă şi consistentă, multiplă şi variată a Părintelui Protopop Gheorghe Colţea, articolele, interviurile pe care le-a acordat sau discursurile şi predicile
Deşi imaginea ochiului - alegorică, metaforică sau simbolică - este întâlnită destul de frecvent în textele biblice, liturgice şi patristice, reprezentarea plastică a Ochiului lui Dumnezeu este absentă din erminia iconografiei ortodoxe.
Barbatii evrei puteau sa se desparta de sotiile lor dupa bunul plac. Moise insa, a prevazut relele ce rezultau din aceasta atat pentru familie cat si pentru noul stat. De, aceea, el condamna desfacerea casatoriei fara motive serioase si valabile.
Prin mila lui Dumnezeu, am ajuns atunci sa ne împărtăşim din bucuria îngerilor la marele praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Ingerii sunt slugile neadormite ale Preasfintei Treimi-Dumnezeu. Ingerii, aceste fiinţe cereşti, L-au însoţit pe Hristos din Cer şi până în pe...
Cu toţii suntem de acord cu sentinţa ioaneică, potrivit căreia „Duhul suflă unde voieşte", însă, atunci când vorbim de mântuirea celuilalt, devenim brusc triumfalişti şi în interiorul nostru se înfiripă sentimentul că doar noi suntem „cei aleşi", Iară a mai ţine cont de...
Toate cele patru Evanghelii canonice vorbesc despre lepădarea lui Petru în ajunul Răstignirii lui Hristos: făgăduinţa că niciodată nu-L va părăsi pe Hristos; prevestirea lui Hristos că Petru se va lepăda de El în aceeaşi noapte, înainte de a cânta cocoşul, nu o dată, ci de trei...